Copiii care dorm cu 1 ora mai puțin, sunt predispuși unui risc crescut de Diabet tip 2.
Un studiu intitulat “Durata Somnului și Riscurile Diabetului de Tip 2” efectuat la Universitatea St. George’s din Londra a arătat că 1 oră de somn mai puțin în cazul copiilor, îi poate predispune pe aceștia unui risc crescut de a se îmbolnăvi de diabet zaharat de tip 2.
Studiul a fost realizat pe un grup de 4.525 de copii, de etnii diferite, cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani din Anglia.
Durata somnului recomandată pentru un copil în vârstă de 10 ani este de 10 ore pe noapte, susține NHS England (Serviciul Național de Sănătate din Anglia).
Profesorul Christopher G Owen, conducătorul proiectului, spune că “rezultatele cercetărilor sugerează că simpla creștere a duratei somnului pe timpul nopții este cea mai simplă variantă de a reduce cantitatea de grăsime din organism și factorii de risc pentru apariția diabetului de tip 2 âncă din copilărie.
Beneficiile unui somn adecvat la copii, pune bazele unei vieți de adult sănătoase.”
Durata somnului s-a dovedit a fi invers proporțională cu rezistența la insulină și nivelul glucozei din sânge.
Autorii studiului au publicat faptul că o creștere a orelor de somn de la 10 la 10, 5 (30 minute în plus) pe noapte, poate fi asociată cu o scădere cu 0,1 kg/m2 a indexului masei corporale și 0,5% reducere a rezistenței la insulină.
Reducerea acestor indicatori poate avea implicații pe termen lung în ceea ce privește apariția diabetului de tip 2 la maturitate.
Sursa: NHS Choices