“Stilul de viață natural” – partea 1 din 16
“Toate fiinţele de pe pământ sunt copiii Mamei Natură, iar sănătatea este un dar pe care îl primesc când se nasc.”
Aşa stau lucrurile din cele mai vechi timpuri. Şi omul s-a bucurat de acest privilegiu până nu demult, în zorii civilizaţiei. De atunci, omul nu a mai dus o viaţă în acord cu legile naturii. Viaţa l-a îndepărtat de natură, de îndatoririle corpului. De îndată ce condiţiile nu sunt favorabile, corpul nu mai face faţă corespunzător.
Ca să încep cu începutul, problema apare la nivelul celulelor. O parte a corpului unde celulele sunt afectate, nu poate funcţiona bine. Treptat, şi alte părţi ale corpului sunt afectate, iar aceste probleme apar sub forma bolilor, cum este diabetul.
Diabetul indică faptul că nu ducem o viaţă naturală, iar dacă vrem să ne însănătoşim, trebuie să avem un Stil de Viaţă Natural.
Atunci, elementul nenatural din corp (diabetul) va dispărea total. Corpul este înzestrat cu capacitatea naturală de a se purifica singur. Dacă ne folosim această capacitate, putem să ne vindecăm complet de diabet.
Diabetul nu ne va mai afecta niciodată.
Dacă nu suntem în stare să ne vindecăm, înseamnă că greşim undeva şi, în loc să reparăm greşelile, ne ducem viaţa mai departe, în acelaşi mod. Aceleaşi greşeli se transmit din generaţie în generaţie, iar diabetul devine o boală ereditară.
Omul îşi creează singur soarta.
Diabetul se joacă cu vieţile noastre de sute de ani, iar situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Statisticile ne arată că mai mult de 1% din populaţie este afectată de diabet la o vârstă fragedă, şi mai mult de 12%, la o vârstă înaintată. Din 8 persoane în vârstă, una suferă de diabet şi, cu fiecare zi care trece, sunt şanse ca acest număr să crească.
Diabetul pare că şi-a găsit un loc permanent în viaţa oamenilor.
Medicamentele ajută într-o oarecare măsură, dar tragedia este că, deşi ştiinţa medicală avansează cu o viteză ameţitoare, încă nu s-au descoperit medicamente care să vindece complet diabetul. În ciuda numeroaselor tipuri de tratamente şi medicamente disponibile, răspândirea diabetului nu poate fi oprită.
În aceste condiţii, diabetul este acceptat ca o realitate dură.
Oamenii se resemnează în faţa sorţii şi o acceptă pentru tot restul vieţii.
Medicii ne spun că odată ce ai devenit diabetic, rămâi diabetic; diabetul nu poate fi vindecat; va fi nevoie de medicamente tot restul vieţii.
Problema cu diabetul este că el nu vine singur, ci afectează, treptat, mai multe părţi ale corpului, cauzând alte boli. În cele din urmă, suntem descurajaţi şi frustraţi, căutând într-una soluţii şi mijloace de a o scoate la capăt. Poate că sunt multe mijloace, dar nu o putem scoate la capăt cu succes. Mulţi dintre noi ne gândim că nu ne mai putem aştepta la nimic plăcut de la viaţă.
Din ce cauză devenim diabetici? Nu cumva pentru că ne îndepărtăm de Natură?
Cum să reparăm acest lucru? Numai prin metode naturale.
Metodele naturale se pot clasifica în Naturopatie şi Stil de Viaţă Natural.
Naturopatia include postul, băile de nămol, asanele (exerciţii fizice), pranayama (exerciţii de respiraţie), băi de aburi etc. Tratamentul variază în funcţie de simptomele bolii. Suntem copiii Mamei Natură, iar Naturopatia şi Stilul de Viaţă Natural sunt de mare ajutor pentru noi.
Stilul de Viaţă Natural ne arată cum să ne ducem viaţa 24 de ore din 24. Dacă facem unele modificări în stilul nostru de viaţă, putem să ne vindecăm complet de diabet. De când ne trezim, până ne ducem la culcare, obişnuim să facem multe greşeli cu privire la drepturile corpului. Pentru a evita astfel de greşeli, trebuie să ne cizelăm unele obiceiuri cu privire la consumul de apă, consumul de alimente, gătirea alimentelor, exerciţii, odihnă.
Diabetul poate fi ţinut sub control doar printr-un Stil de Viaţă Natural. Nu trebuie să apelăm la medicina alopată sau la Naturopatie, atât timp cât urmăm acest Stil de Viaţă Natural. Diabetul nu o să ne mai afecteze, odată ce am scăpat de el. Eu urmez acest Stil de Viaţă Natural de 8 ani şi am convins sute de diabetici să facă la fel, iar viaţa lor s-a îmbunătăţit în mod remarcabil.
E surprinzător cât de uşor este ca diabetul să se vindece complet.
Tragedia este că oamenii nu au auzit de tratamentul acesta simplu. Dacă fiecare dintre noi am face ca acest Stil de Viaţă Natural să devină stilul nostru de viaţă, am scăpa pentru totdeauna de diabet.
Diabetul poate fi eradicat complet.
Vestea bună pentru bolnavii de diabet este că se pot vindeca singuri, stând acasă, fără nici o cheltuială în plus.
Poţi scăpa de diabet treptat, dar pentru totdeauna, prin urmarea Stilului de Viaţă Natural. Poţi mânca orice fruct. Poţi mânca legume. Te poţi bucura de dulciuri, din când în când. Poţi mânca chiar şi orez. Nu trebuie să te temi că ai putea să te îmbolnăveşti din nou. Odată cu diabetul, credeţi-mă, şi alte boli se vor vindeca prin această metodă, fără nici un efort în plus. Veţi observa multe avantaje într-un timp foarte scurt.
Mulţi oameni nu ştiu că suferă de diabet, iar neştiinţa le creează multe probleme.
Natura este sufletul nostru pereche, este o sursă de comori nepreţuite. Şi până la urmă, trebuie să ne întoarcem la natură, ca să ne bucurăm de sănătate.”
Sursa: “Remediu dovedit pentru diabet prin Stilul de Viață Natural” – de Dr. Mantena Satyanarayana Raju