SUFERI DE DIABET, DAR NU ȘTII CĂ EȘTI BOLNAV?

  • Simțiți deseori o sete puternică?
  • Deși vă alimentați, vă este foarte foame?
  • Urinați des?
  • Simțiți o oboseală extremă?
  • Aveți vederea încețoșată?
  • Ați observat că tăieturile sau contuziile se vindecă greu?
  • Pierdeți din greutate, deși mâncați mai mult?
  • Simțiți furnicături, durere sau amorțeală la nivelul mâinilor sau al picioarelor?

Acestea pot fi semne care pot indica apariția diabetului zaharat, spun medicii.

Diagnosticarea diabetul zaharat

Diabet zaharat diagnostic

Diabet zaharat diagnostic

Sute de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de diabet. În Regiunea Europeană, Federația Internațională de Diabet – Biroul pentru Europa (IDF Europe), estimează că 60 de milioane de adulți au diabet, însă mai mult de 33% dintre aceștia nu știu că au dezvoltat această afecțiune.

Cazurile de diabet nediagnosticat sunt o realitate și în România, unde prevalența bolii, relevată de studiul PREDATORR este de 11.6%. Dintre cazurile identificate, însă, doar 79.31% știau că au diabet.

De aceea, odată observate simptome precum cele enumerate, specialiștii recomandă să vă adresați imediat medicului!

„Diagnosticarea timpurie a diabetului înseamnă un control mai eficient al afecțiunii și o calitate a vieții mai bună pentru persoanele care dezvoltă boala. Diabetul, din păcate, nu se vindecă, însă o îngrijire corespunzătoare poate menține un control optim al bolii și se pot evita complicații grave, ce pot duce, în anumite cazuri, la probleme de vedere sau la amputații. Persoanele care constată simptomatologia specifică: sete puternică, răni care se vindecă cu greutate, furnicături, amorțeală la nivelul membrelor, urinări frecvente, trebuie să se prezinte la medic, pentru că ar putea avea diabet”

Prof. dr. Maria Moța, Membru al Consiliului Asociației Europene pentru Studiul Diabetului.

Dacă diabetul zaharat de tip 1 (insulino-dependent) nu poate fi prevenit, într-o mare măsură, apariția diabetului zaharat de tip 2, care este și cea mai răspândită formă a afecțiunii – aproximativ 90% dintre cazuri sunt reprezentate de diabetul zaharat de tip 2, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poate fi prevenită sau întârziată.

Cauzele diabetului

Diabet - cauze

Diabet – alimentație nesănătoasă

Instalarea diabetului zaharat de tip 2 este favorizată și de factori precum: obezitatea, hipertensiunea, sedentarismul, alimentația nesănătoasă, istoricul familial de diabet, înaintarea în vârstă sau toleranță scăzută la glucoză. Astfel, adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, menținerea unei greutăți în limite normale, intensificarea activității fizice sunt cele mai la îndemână măsuri de prevenție împotriva diabetului zaharat de tip 2.

În ceea ce privește diabetul zaharat de tip 1, deși nu se poate vorbi despre prevenție, un stil de viață sănătos contribuie la menținerea sub control a afecțiunii.

Peste 21.000 de cazuri noi de diabet de tip 1 apar la copiii din Regiunea Europeană în fiecare an, numărul cazurilor ajungând la circa 140.000, în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani, arată IDF Europe. În România, există circa 3000 de copii (interval de vârstă 0-16 ani) cu diabet zaharat, potrivit specialiștilor.

Pe de altă parte, ne aflăm printre ţările din Europa cu cea mai mare prevalenţă a diabetului zaharat, în rândul adulților. Aproximativ 1.750.000 de adulți (interval de vârstă 20-79 de ani) au diabet, în timp ce în jur de 2.5 milioane se află în faza de prediabet, conform studiului PREDATORR.

România ocupă locul 27 dintr-un total de 30 de țări europene, din punct de vedere al calității îngrijirii persoanelor cu diabet. Printre indicii care au fost luați în calcul în realizarea acestui clasament s-au numărat: prevenția, numărul de cazuri de diabet înregistrat oficial, gama și anvergura serviciilor publice de sănătate, accesul la serviciile de tratament/îngrijire, procedurile de tratament și control al bolii și rezultatele raportate de fiecare țară.

Sursa: sanatateatv.ro