Ce spun specialiștii

[...] "Pentru mine personal – Diabetrix capsule ca și supliment natural pentru echilibrarea și controlul tulburărilor metabolice ce includ diabetul – reprezintă un produs bun, bine tolerat, care are abilitatea de a echilibra Hb glicozilată (multe produse naturale nu reușesc acest lucru) și de a menține tubul digestiv într-o stare de echilibru.

[...]Dar cel mai mai interesant a fost pentru mine modul în care produsul Diabetrix a reușit să țină în control nivelul glicemiei în perioada Sărbătorilor – atunci când abuzurile alimentare reușesc să decompenseze masiv pacienții vârstnici ..." [...]

- Dr. Sorina Soescu, MD, MFHom -

Studiu clinic Diabetrix

"Am intenționat să fac un mic studiu clinic legat de produsul Diabetrix, oferind unui număr de 10 persoane diagnosticate cu diabet zaharat non-insulino-dependent (sau cu hiperglicemie pre-diabetică) câte 3 cutii cu Diabetrix – pe care să-l administreze câte o capsulă de 3 ori pe zi, timp de 3 luni de zile.
Am oferit fiecărui pacient o mică fișă, în care i-am rugat să completeze următoarele date:

Fișă pacient:

Nume, prenume

Vârsta (data nașterii)

Sex

Data debut diabet:

Simptome clinice actuale

Alte diagnostice clinice însoțitoare

Valoare glicemie (măsurată săptămânal)

Valoare Hb glicozilată (măsurată la început și la final)

Examen sumar urină (lunar)

Greutate (luna măsurată)

TA (lunar măsurată)

Calitatea somnului (evaluare lunară)

Dorințe alimentare (evaluare lunară)

Eliminări (scaun, urinare, transpirații) – evaluare lunară

Nu toți pacienții mi-au returnat această fișă – am reușit să colectez datele de la toți (telefonic de la unii, direct la cabinet, de la alții – doar 5 mi-au completat datele de pe fișă).

 

CONCLUZIILE STUDIULUI ”DIABETRIX”

Am urmărit 10 pacienți suferinzi de diabet zaharat – cu vârste cuprinse între 65 și 73 de ani – în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015.

Personal, am observat la toți pacienții mei o relație directă a variației nivelului glicemiei cu regimul alimentar, indiferent de tratamentul urmat de pacienți (natural sau medicamente de sinteză).

Pentru că micul studiu s-a realizat în perioada Sărbătorilor de Iarnă – efectul acestuia a fost mult influențat atât de perioda de Post dinainte de Sărbătorile de Crăciun și de Anul nou, cât și de abuzurile (amestecurile) alimentare inerente acestei perioade.

La toate persoanele aflate în studiu s-au observat creșteri ale glicemiei în perioada imediat după Crăciun și până în jur de 10-14 ianuarie.

Pentru că am avut în lotul studiat doar persoane în vârstă, nu am insistat asupra DIETEI ALIMENTARE – deși aceasta este PRINCIPALA armă în tratamentul diabetului. Am preferat să-i las pe toți cei implicați în studiu să continue regimul alimentar ”normal” al fiecăruia – intenția fiind să observ dacă produsul natural Diabetrix are vreun efect chiar și în situația în care dieta este ”normală” (cu ”de toate”).

După începutul administrării Diabetrix, în luna noiembrie – 80% dintre persoane (la 8 din 10 persoane) s-a observat o reducere clară a valorilor glicemiei (de exemplu: B.F. bărbat, 65 ani – de la 183 la 147, B.L. 69 de ani, femeie, de la 117 la 72, C. A. 75 de ani, de la 324 la 221, N.V. 70 de ani, femeie, de la 99 la 80).

O singură persoană cu glicemii în jur de 250 – 300 a urmat o lună tratament cu Diabetrix și dietă, nu a observat o îmbunătățire a glicemiei și a preferat să înceapă și tratamentul cu medicamente de la diabetolog, în paralel (un bărbat anxios și nerăbdător).

Am observat la 6 cazuri și reduceri ale valorilor colesterolului (exemplu, de la 200 la 194) - și la 5 cazuri îmbunătățiri ale valorilor tensiunii arteriale (măsurate doar o dată pe lună, în noiembrie, decembrie și ianuarie).

Pe examenul sumar de urină – am observat o tendință spre alcalinizarea urinii (de la pH = 5 la pH = 6.5 la toți cei 5 pacienți care au făcut examenul) și nu au fost prezenți corpi cetonici la nici unul (nici măcar în perioada Sărbătorilor – în care au apărut creșterile glicemiei).

În perioada final decembrie – început ianuarie – toți cei 10 pacienți din lot au prezentat creșteri de glicemie – 4 dintre ei chiar întorcându-se la valorile de plecare, alții, ceilalți 6 – mai puțin decât valorile de plecare. 2 dintre pacienți au modificat procedura de Sărbători (și îi voi discuta ulterior).

Continuarea tratamentului cu Diabetrix – a dus la o reducere a valorilor glicemiei către finalul lunii ianuarie, la 8 dintre pacienți – la finalul lui ianuarie – începutul lui februarie terminând majoritatea cele 3 luni de testare.

Din cei 10 pacienți – 5 au continuat să ia produsul Diabetrix și după ce nu l-au mai primit de la cabinet.

Deși am solicitat mai mulți parametrii de urmărit la pacienți, am avut dificultăți în urmărirea lor (majoritatea au fost persoane vârstnice) și doar câțiva dintre ei au reușit să-și facă și Hb glicozilată (un parametru de studiu al diabetului mult mai util chiar decât glicemia).

La 2 persoane s-a remarcat o reducere a Hb glicozilate la final de tratament (de la 6.2 la 5.9 – și de la 7.5 la 6.125) – în ciuda creșterii temporare a glicemiei înregistrate cu câteva săptămâni înainte (și evident datorate dietei perioadei Sărbătorilor).

Reducerea valorilor Hb glicozilate îmi arată că tratamentul cu Diabetrix și-a continuat efectul pozitiv – chiar dacă persoanele au făcut abuzuri alimentare.

Nici unul dintre pacienți nu a prezentat mari variații de greutate în perioada administrării produsului – singurele neplăceri tip constipație sau urinări dese apărând la 3 pacienți în perioada Sărbătorilor (odată și cu temporara creștere a glicemiei).

Un singur pacient a oprit tratamentul cu Diabetrix în perioada Sărbătorilor –observând o agravare digestivă după ameliorarea acestuia (dureri și arsuri în zona ficat/fiere) – dar în paralel, această persoană a consumat ”amestecat” și ”de toate” (în special patiserie, prăjituri, cozonac etc etc).

Iar un pacient – a preferat să treacă și pe tratament de la diabetolog, în paralel cu Diabetrix – nefiind dispus să aștepte 3 luni pentru a observa rezultatele.

Acești doi pacienți (ambii bărbați) – au fost și cele mai anxioase persoane din lot – care au ales să meargă la mai mulți medici în același timp - și nu i-am mai putut urmări până la capăt.

Celelalte 8 persoane care au testat produsul și mi-au trimis (sau comunicat) rezultatele – au fost mulțumite de tratament – nu au remarcat nici un efect neplăcut în timpul tratamentului – chiar au observat că a existat o toleranță alimentară ceva mai bună la ”mâncarea normală” - și un tranzit intestinal mai bun decât de obicei. Nu a fost influențat somnul în vreun mod, iar starea generală în timpul celor trei luni a fost evident mai bună la 6 persoane.

Lotul urmărit a fost unul mic - și nu pot să fac evaluări semnificative statistic. În schimb, am ținut legătura cu pacienții urmăriți și am putut să obțin comentariile lor (și unele dintre informațiile legate de analize) - și am putut să observ niște ”modele” de reacție la produsul natural (făcând abstracție de comportamentul individual al pacienților și de personalitatea lor).

Pentru mine personal – Diabetrix ca și supliment natural pentru echilibrarea și controlul tulburărilor metabolice ce includ diabetul – reprezintă un produs bun, bine tolerat, care are abilitatea de a echilibra Hb glicozilată (multe produse naturale nu reușesc acest lucru) și de a menține tubul digestiv într-o stare de echilibru.

Faptul că am observat și îmbunătățiri ale nivelului colesterolului și tensiunii arteriale la unii dintre pacienți îmi arată că nivelul de intervenție al produsului Diabetrix este nu doar pancreatic, ci și hepatic și digestiv general.

Iar alcalinizarea pH-ului urinar la 5 dintre pacienți îmi arată și efectul benefic asupra rinichilor (posibil suprarenalelor?) – ceea ce explică și starea de bine generală care a apărut la aceste persoane.

Dar cel mai mai interesant a fost pentru mine modul în care produsul Diabetrix a reușit să țină în control nivelul glicemiei în perioada Sărbătorilor – atunci când abuzurile alimentare reușesc să decompenseze masiv pacienții vârstnici (persoane foarte dificil de echilibrat și cu care se lucrează mai greu). Faptul că 8 din 10 persoane au reușit să treacă cu bine de perioada Sărbătorilor, fără reacții importante – a reprezentat pentru mine cel mai mare beneficiu al urmării acestui tratament.

În viitor, intenționez să prescriu acest produs la mai multe categorii de pacienți (de toate vârstele) cu dezechilibre pe glicemie, pentru a observa posibilitatea acestuia de acțiune. Faptul că lucrând cu 10 pacienți vârstnici, iar la 8 dintre ei am observat ameliorări evidente (la diferite nivele) într-o perioadă dificilă a anului – mi-a arătat eficiența produsului și potențialul său de a fi folosit în orice schemă pentru hiperglicemie/diabet.

Alături de o dietă adecvată (pentru mine este CLAR că nu se poate controla și echilibra diabetul DOAR din tratament – ci este necesară OBLIGATORIU o dietă alimentară adecvată, fără creatori de acidoză și alimente procesate – tip zahăr și făină albă de grâu), produsul natural Diabetrix se poate dovedi un mare ajutor în echilibrarea și controlul diabetului.

Mulțumesc dlui Sergiu Maxim pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție mostrele de Diabetrix pentru cei 10 pacienți testați.

A fost foarte bine pentru pacienții mei vârstnici – care nu iau cu multă ușurință produse noi – să accepte să testeze un produs natural, atunci când l-au avut la dispoziție gratuit.

Așa cum vă aminteam, 5 dintre pacienți au continuat să-și procure acest supliment din farmacii, după oprirea studiului – cel puțin încă 1-2 luni după aceea.

Dr. Sorina Soescu, MD, MFHom

Medic homeopat, competență în api-fitoterapie și acupunctură

Medic primar sănătate publică și management

Studii în psihologie medicală

Vicepreședinte al Asociației Române de Gemoterapie și Homoepatie

TOP