Coix Lachryma-Jobi

Coix lachryma-jobi este o plantă ierboasă care poate creşte în înălţime până la 2,5 metri şi este prezentă în general în zonele asiatice, cu preponderenţă în China, Japonia, India, Indonezia şi Filipine. Această plantă a fost folosită în medicina tradiţională chineză încă din cele mai vechi timpuri. Extractul de acetonă din carena plantei a fost demonstrată ca deţinând proprietăţi antimutagenice puternice. Au fost dezvoltate numeroase studii vizând efectele constituenţilor găsiţi în compoziţia acestei plante, rezultatele fiind promiţătoare pentru industria farmaceutică şi cea a suplimentelor naturale.

Cunoscută şi sub numele de adlay, coix sau lacrima lui job, Coix lachryma-jobi este o plantă ce aparţine familiei poaceelor, cu urmatoarele efecte:

Efecte hipoglicemice

Fracţiunea cloroformica, respective compuşii Beta-sisterol şi Stigmasterol din etanolul extras din seminţele plantei au redus semnificativ glicemia şoarecilor cu hiperglicemie indusă supuşi la teste, asemeni enzimelor gluconeogenice.

Un proiect pilot, numit “Efectul hipoglicemic al plantelor din Mexic ca antidiabetice “, desfăşurat printr-o activitate monitorizată de către Roman Ramos R., Alarcon-Aguilar F., Lara-Lemus A şi Flores Saenz JL în 1992, a confirmat că extractul din Coix lachryma-jobi are efecte hipoglicemice. Ei au observat că seminţele decojite ale acestei plante pot reduce nivelul glicemiei la şoarecii diabetici.

Efecte de reducere şi reglare a colesterolului

Studiile extractului polifenolic din Coix lachryma-jobi asupra şoarecilor cu colesterol ridicat au arătat o reducere efectivă a colesterolului şi a nivelului stresului oxidativ.

Efecte asupra metabolismului lipidelor (Un factor cheie în lupta cu diabetul)

Un studiu numit “Efectele lachryma-coix în plasmă, ficat şi componentele lipidice din fecale la şoarecii cu cholesterol ridicat indus” efectuat de Park Y, Suzuki H., Lee YS, Hayakawa S. şi Wada S., în 1988, studiază efectele plantei la metabolismul lipidelor la şoareci. Acest studiu a relevat acţiunea inhibitoare asupra sintezei colesterolului la nivelul ficatului, un efect ce facilitează excreţia de trigliceride la nivel biliar şi o acţiune acceleratorie asupra sintezei fosfolipidelor în ficat.

De asemenea, Kim SO, în studiul din 2007 numit “Efectele extractului din seminţe de adlay pe şoareci obezi cu dietă grasă ridicată”, a ajuns la concluzia că extractul din seminţele de Lachryma jobi-coix (var. ma yeun) poate controla şi/sau regla expresia de leptină şi a factorilor de necroză tumorală şi reduce greutatea, apetitul, masa ţesutului adipos şi hiperlipidemia la şoarecii obezi. Leptina joacă un rol important în reglarea aportulului și cheltuielilor energetice, inclusiv apetitul și metabolismul și reglează rezervele de țesut adipos din organism.

Ulterior, acelaşi Kim SO, prin studiul “Extractul din seminţele de adlay (Coix lachryma-jobi) dezvoltă efecte anti-obezitate prin modularea neuroendocrină”, în 2007, a descoperit că extractul din seminţele plantei dezvoltă activitatea antiobezității prin reglarea activităţii neuroendocrinei la nivelul creierului.

Huang BW, Chiang MT, YAO HT şi Chiang W, în Studiul “Efectul uleiului de adlay asupra lipidelor plasmatice, insulinei şi leptinei la şoareci”, au descoperit că extractul din această plantă scade nivelul colesterolului LDL (lipoproteinele de densitate scăzută cunoscute şi sub numele de “colesterolul rău”).

Efecte în cadrul afecţiunilor gastrointestinale

Coix lachryma-jobi este utilizată în tratamentul afecţiunilor gastrointestinale comune, incluzând aici diareea şi dizenteria. Seminţele sunt partea cea mai des utilizată din plantă. Acestea sunt recomandate pentru enterită şi diaree persistent la copii. Este de asemenea utilizată în tratamentul infestării cu viermi intestinali.

Efecte în cadrul afecţiunilor sistemului respirator

Seminţele plantei sunt un remediu pentru diverse probleme pulmonare printre care: bronşită, pleurezie (apă la plămâni), pneumonie, abces pulmonar și hidropizie pulmonară.

Efecte antitumorale

Compuşii izolaţi din conţinutul plantei au demonstrat activitate antitumorală atribuită fracţiunii acidice compusă din patru acizi graşi esenţiali: oalmitic, stearic, oleic şi linoleic.

Languages

  • Romana (RO)
  • English (UK)
Prin continuarea navigării pe diabetrix.ro, acceptați Politica de confidențialitate și folosire cookie.
Mai multe informații Accept