Istoria insulinei
"Stilul de viață natural" - partea 5 din 16
Am învăţat că hormonul insulină este produs de celulele beta din pancreas.
Ea poate fi definită ca un fel de proteină care are capacitatea de a se descompune, fiind stocată sub formă de granule secretorii în celulele beta. În cazul unui om sănătos, sunt produse 40-50 unităţi de insulină pe zi. Când pancreasul funcţionează normal, pot fi stocate până la 200 de unităţi de insulină.
Eliberarea insulinei de către celulele beta este condiţionată de concentraţia glucozei din sânge. Respectiv, când glucoza este în creştere, se eliberează insulină, ca să o reducă.
Cercetări recente dovedesc faptul că insulina este eliberată de îndată ce celulele beta sesizează creşterea glucozei în sânge, dar şi când avem poftă să mâncăm ceva ce ne place. Aşadar, această măsură de precauţie controlează procentul de zahăr din sânge.
Necesarul de insulină depinde de alimentele ingerate. Dulciurile şi carbohidraţii solicită o mare cantitate de insulină. Şi proteinele solicită insulină, dar nu în cantitate aşa de mare ca şi carbohidraţii. Aşadar, dacă mâncaţi alimente bogate în carbohidraţi şi proteine, va fi eliberată mai multă insulină şi, în mod normal, şi concentraţia glucozei în sânge va avea o valoare normală.
Celulele beta eliberează insulină în două etape.
a) Prima etapă: Alimentele ingerate se digeră, se transformă în glucoză, iar glucoza ajunge în sânge. De îndată ce celulele beta sesizează intrarea glucozei în sânge, eliberează insulina stocată.
b) A doua etapă: Dacă concentraţia glucozei în sânge este în creştere, sunt trimise o serie de semnale către celulele beta. Celulele beta înţeleg imediat că glucoza este mai multă şi activează producerea insulinei şi eliberarea ei în sânge, fără întârziere. Când glucoza este în creştere, rolul insulinei este de a intra în sânge, ca să o normalizeze. Anumiţi hormoni intestinali ajută la eliberarea unei mari cantităţi de insulină. Aceştia sunt glucagonul intestinal, secretina, colecistochinina, gastrina, pancreozimina, substanţa inhibitoare a gastrinei (Gastric Inhibitory Peptide - GIP). Hormonul GIP, cel mai important dintre aceştia, determină creşterea AMP (adenozinmonofosfat) în celulele beta, care, drept răspuns, produc mai multă insulină.
Ce rol are insulina:
- 1) Furnizează celulelor glucoza necesară pentru funcţionarea lor.
- 2) Ajută la transformarea glucozei în energie (accelerează conversia în energie).
- 3) Transformă glucoza în glicogen, pe care îl stochează în ficat şi în muşchi. Glucoza care rămâne după satisfacerea nevoilor corpului, este stocată în acest fel.
- 4) Transformă acizii graşi din sânge în grăsimi pe care le stochează în celulele din ţesutul adipos.
- 5) De asemenea, ajută la transformarea excesului de glucoză din ficat în grăsimi. Aceste grăsimi sunt stocate, de asemenea, în celulele adipoase.
- 6) Deoarece controlează transformarea glicogenului în glucoză, limitează excesul de zahăr din sânge.
- 7) Opreşte conversia carbohidraţilor şi grăsimilor în glucoză.
Toate procesele menţionate mai sus se desfăşoară normal atât timp cât insulina este suficientă. Dacă insulina nu este suficientă sau lipseşte, aceste procese suferă modificări, iar corpul se confruntă cu probleme.
În continuare, să vedem care este legătura dintre insulină şi celule, şi cum furnizează insulina glucoză celulelor.
Cum furnizează insulina glucoză celulelor?
Fiecare celulă din corp este acoperită de un strat subţire, care se numeşte membrană celulară. Pe membrana celulară, se găsesc anumiţi receptori care facilitează traversarea membranei. Aceşti receptori reacţionează de îndată ce insulina ajunge la ei. Dacă comparăm molecula de insulină cu o cheie, iar receptorii cu un lacăt, putem spune că fiecare cheie-insulină descuie lacătul unui receptor, ceea ce face ca în membrana celulară să aibă loc diverse reacţii, după care glucoza intră în celulă. Pentru ca glucoza să intre în celule, fiecare receptor al celulelor trebuie să aibă capacitatea de a reacţiona cu orice moleculă de insulină. Mai mult, fiecare celulă trebuie să dispună de un număr corespunzător de receptori. De asemenea, trebuie să existe suficiente molecule de insulină. Numai în aceste condiţii insulina va permite glucozei să intre în celule. Aceasta înseamnă că insulina trebuie să fie suficientă şi viguroasă. De aici, putem să concluzionăm că principala cauză a diabetului este starea imperfectă a celulelor.
Diabetul poate să apară din mai multe cauze: insulina poate fi suficientă cantitativ, dar nu este suficient de viguroasă, sau insulina este destul de viguroasă, dar nu este suficientă cantitativ, sau insulina nu este nici suficientă, nici viguroasă. De aceea, nu putem spune că diabetul este cauzat numai de deficitul de insulină, ci şi de alţi hormoni, de numărul şi de eficienţa receptorilor de la suprafaţa celulelor şi de alţi factori care reduc insulina dacă se produce în cantitate suficientă).
Aceste probleme nu se regăsesc împreună la fiecare bolnav de diabet, dar două sau trei dintre ele sunt suficiente ca să producă boala.
Sursa: "Remediu dovedit pentru diabet prin Stilul de Viață Natural" - de Dr. Mantena Satyanarayana Raju
