
9 cauze ale diabetului
"Stilul de viață natural" - partea 6 din 16
Sute de persoane sunt predispuse la diabet, dar motivul pentru care se îmbolnăvesc nu este acelaşi în cazul tuturor.
Am prezentat deja diverse cauze care pot să ducă la diabet. Să vedem acum ce schimbări au loc în corp când apare diabetul:
1. Ereditatea - este o cauză a diabetului, numai în anumite familii. Se transmite din generaţie în generaţie, copiii îl moştenesc de la părinţi, factorii genetici sunt răspunzători de apariţia bolii. Aşa cum se moştenesc întocmai trăsăturile fizice, comportamentul, trăsăturile bune sau rele, la fel se moştenesc şi genele diabetului.
Studiile arată că, dacă ambii părinţi sunt diabetici, 67% din copii vor fi afectaţi de diabet. Iar dacă numai unul din părinţi este diabetic, 5% din copii vor fi diabetici. Declanşarea bolii la o vârstă sau alta depinde de schimbările genetice. S-a observat că, dacă părinţii s-au îmbolnăvit la o vârstă înaintată, sunt şanse mici ca copiii lor să facă diabet. Dar dacă părinţii s-au îmbolnăvit în tinereţe, sunt riscuri mai mari pentru copiii lor. Dacă bunicii şi părinţii sunt diabetici, copiii trebuie să ia măsuri de prevenire a acestei boli, schimbându-şi obiceiurile alimentare şi făcând exerciţii în mod regulat.
2. Obezitatea - 66% din persoanele supraponderale prezintă un exces de glucoză în sânge şi 97% sunt diabetice. Cei obişnuiţi să mănânce mai mult decât trebuie, încă din copilărie, se îngraşă, deoarece excesul se stochează în corp sub formă de grăsimi. Dar pentru stocarea grăsimilor în corp este nevoie de insulină. Majoritatea supraponderalilor au consumat încă din copilărie tot felul de alimente artificiale, procesate, nesănătoase, cum sunt prăjiturile, dulciurile, băuturile răcoritoare şi îngheţata. Absenţa fibrelor din aceste alimente duce la acumularea glucozei în sânge. Cu cât este mai multă glucoză în sânge, cu atât este mai mare cantitatea de insulină necesară pentru a o reduce. Când suntem tineri şi plini de energie, bineînţeles că pancreasul şi celulele beta produc atâta insulină cât este nevoie, şi nu ni se pare ca am trage prea greu la cântar.
Aşa că nu ne facem probleme şi ne gândim că acesta este momentul potrivit ca să ne bucurăm de toate alimentele care ne plac; până când ajungem la 40, 50 de ani. Chiar dacă noi suntem aşa de nepăsători în ce priveşte propriul corp, prietenul nostru pancreasul nu este nepăsător faţă de îndatoririle lui. El continuă să lucreze în linişte, protejându-ne de o boală periculoasă ca diabetul.
Dar toate au o limită, iar dacă depăşim limita, va trebui să suportăm consecinţele. Acest lucru se întâmplă şi în cazul persoanelor supraponderale. Bietele celulele beta din pancreas sunt istovite, pentru că au muncit permanent peste limită, şi nu mai pot să producă insulină la fel ca înainte.
Aşadar, excesul de glucoză din sânge continuă să crească, în timp ce insulina nu se eliberează proporţional. Această stare poate să continue aşa luni de zile, apoi, brusc, constatăm, într-un fel sau altul, că suferim de diabet, şi ne întrebăm „cum e posibil să se întâmple aşa ceva la o persoană sănătoasă ca mine?”.
Mai există un motiv pentru care persoanele supraponderale pot deveni diabetice. Aşa cum am văzut, celulele sunt prevăzute cu receptori pentru nsulină. În cazul persoanelor supraponderale scade treptat numărul receptorilor, astfel că, chiar dacă se produce suficientă insulină, nu există suficienţi receptori pentru ea. Rezultatul? Diabet! Dacă aveţi grijă să scăpaţi de kilogramele în plus, celulele beta vor funcţiona normal din nou. Este mai uşor de prevenit, decât de tratat.
3. Vârsta înaintată - Crearea şi distrugerea celulelor în corp are loc fără încetare. Până în tinereţe, predomină procesul de creare a celulelor; datorită acestui lucru copiii cresc şi se dezvoltă mai repede. Din tinereţe până la vârsta mijlocie, cele două procese, crearea şi distrugerea celulelor, se desfăşoară echilibrat. Începând cu vârsta mijlocie, predomină procesul de distrugere a celulelor şi, ca urmare, fiecare organ din corp slăbeşte şi este mai puţin eficient. Pielea îşi pierde luminozitatea şi apar simptome ale înaintării în vârstă. Scade sinteza de enzime, sucuri digestive şi hormoni.
Din această cauză, mulţi oameni în vârstă mănâncă mai puţin şi renunţă la cină. Chiar şi pancreasul produce mai puţină insulină la o vârstă înaintată. În mod normal, după luarea mesei glicemia este uşor crescută în cazul persoanelor peste 50 de ani.
Exerciţiile fizice şi obiceiurile alimentare sănătoase ajută la prevenirea diabetului chiar şi în cazul persoanelor în vârstă, în timp ce inactivitatea predispune la diabet. La o vârstă înaintată, inima, rinichii şi plămânii îşi pierd eficienţa. Ca urmare, dacă mai apare şi diabetul, celelalte probleme de sănătate se vor agrava. În concluzie, la o vârstă înaintată, deficitul de insulină, schimbările care au loc în corp, slăbirea muşchilor, stagnarea grăsimilor, lipsa de activitate pot să ducă la diabet, dar şi una singură din cele enumerate este suficientă.
4. Obiceiurile alimentare - Diabetul este cauzat în principal de obiceiurile alimentare nesănătoase. Lăsând la o parte diabetul, orice boală este cauzată de obiceiurile alimentare şi de stilul de viaţă. Toţi ştim acest lucru, dar nu ne pasă! Când e vorba de mâncare, toată lumea este atrasă de gustul alimentelor. Dar numai cine poate să reziste tentaţiei gustului, va avea o sănătate perfectă.
Pe măsură ce civilizaţia progresează, obiceiurile alimentare sunt tot mai dăunătoare. Alimentele conţin tot mai puţini nutrienţi naturali. Alimente ca orezul decorticat, făina albă, zahărul, băuturile răcoritoare etc, toate acestea duc la diabet, fără îndoială. La cei care consumă alimente sărace în fibre, necesarul de insulină este mai mare.
Ca urmare, din cauza alimentelor fără valoare nutritivă, cu timpul, se produce tot mai puţină insulină. Consumul tot mai mare de alimente bogate în carbohidraţi, lipsa de mişcare, supraîncărcarea stomacului cu alimente, consumul de grăsimi şi alimente fără valoare nutritivă vor duce, inevitabil, la diabet.
Aşadar, dacă vrem să prevenim boala aceasta cronică, trebuie să ne întoarcem la obiceiurile alimentare ale străbunicilor noştri. Vom vedea care sunt alimentele sănătoase şi care sunt cele care cauzează diabetul.
5. Agenţii virali - Poate că oricine a suferit de oreion, la un moment dat, în copilărie. Oreionul este cauzat de un virus, iar persoanele care au genele diabetului în sânge, sunt predispuse la acest virus. Virusul poate declanşa diabetul mai ales în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-5 şi 10-12 ani, incidenţa bolii find maximă iarna.
6. Hormonii - Glandele endocrine eliberează în sânge diverşi hormoni. Hormonii sunt combinaţii chimice care controlează toate activităţile ce au loc în corp.
Cel mai important dintre hormoni este insulina. Ea permite glucozei să intre în celule şi ajută la producerea energiei. Hormonul de creştere produs de glanda pituitară acţionează împotriva insulinei, prevenind intrarea glucozei în celule; ca urmare, concentraţia zahărului în sânge creşte. Hormoni ca tiroxina şi triiodotironina, de asemenea, duc la creşterea concentraţiei zahărului în sânge. Şi glucagonul, produs de celulele alfa din pancreas, are acelaşi efect. La fel şi hormonii glucocorticoizi şi adrenalina. Deci, hormonii sunt o altă cauză a diabetului.
7. Medicamentele - Când ne îmbolnăvim, ni se prescriu medicamente. S-ar putea să ne vindecăm de acea boală, dar medicamentele pe care le-am înghiţit au efecte secundare, afectând ale organe şi cauzând alte boli. Unele medicamente duc la creşterea glicemiei. Într-un astfel de caz, nici administrarea de insulină din exterior nu poate fi de prea mare ajutor. Uneori, administrarea de hormonii tiroidieni poate să ducă la creşterea glicemiei.
Medicamentele nu vor produce direct diabet, dar vor contribui la crearea condiţiilor pentru declanşarea diabetului.
8. Sarcina - În anumite cazuri, glicemia creşte în timpul sarcinii din cauza hormonilor. În mod normal, glicemia scade după naştere, dar uneori nu scade, ducând la diabet.
9. Tensiunile psihice - Mulţi oameni par normali, dar, în realitate, sunt foarte stresaţi. Studenţii, directorii, oamenii de afaceri, fiecare au motivele lor să fie stresaţi. Soţiile casnice, la fel. În cazul acestor persoane, adrenalina şi corticoizii se secretă în exces, ceea ce duce la creşterea glicemiei. Deci, şi tensiunile psihice pot să ducă la diabet.
Până aici, am prezentat câţiva factori importanţi implicaţi în apariţia diabetului. Este de competenţa fiecăruia să-l prevină sau să-l accepte. Obiceiurile zilnice pot duce la apariţia diabetului, iar schimbarea stilului de viaţă previne diabetul. Chiar dacă ai predispoziţie spre diabet, poţi preveni apariţia lui.
Dintre cele 9 cauze enumerate mai sus, numai factorii genetici nu sunt sub controlul nostru, în sensul că nu putem scăpa de genele din noi. Eliminarea celorlalţi factori este însă în mâinile noastre.
Sursa: "Remediu dovedit pentru diabet prin Stilul de Viață Natural" - de Dr. Mantena Satyanarayana Raju